TOPCULTURISM

Board de discutii 

  • Home

  • This is the forum index page
Magazin Online Suplimente Nutritive
 #460910  by OanaNana
 18-02-2011 20:54
Bună seara tuturor,
sper că prezenţa mea nu vă deranjează şi că mă veţi putea ajuta cu un sfat. În urmă cu 3 săptămâni, am suportat o intervenţie chirurgicală de hidrosadenită. MAi pe româneşte, din zona axilei stângi mi-a fost excizat o formaţiune de 5/6 cm, fapt care a necesitat o sutură largă, adică operaţia e de 10 cm-toată axila şi puţin pe mână. Din acest motiv, abia după o săptămână am reuşit să pun mâna în şold, fiind instalat şi o stază musculară. Efortul fizic a urmat abia apoi, exerciţii intense de recuperare a mobilităţii mânii stângi. Am reuşit în aceste 2 săptămâni o recuperare destul de bună, peste 90%.
Acum, pentru că sunteţi pregătiţi, cunoaşteţi multe despre grupele de muşchi, v-aş ruga să-mi spuneţi şi mie ce exerciţii sunt, le pot face pentru a elimina şi durerea pe care o mai am în antebraţ. De la cot până la încheietura mâinii simt durere, parcă mă ţine ceva, nu reuşesc încă să întind mâna precum dreapta. Ridicarea mânii în sus îmi creează probleme, dar şi întinderea ei în lateral. Cu efort, reuşesc să o întind precum dreapta. Durerea cedează după exerciţii. Medicul mi-a recomandat multă mişcare, exerciţii, dar fără greutăţi. Am gantere de 2 kg, însă nu ştiu dacă după abia 3 săptămâni pot începe cu greutăţi. Mi s-a spus să evit greutăţile pentru 2-3 luni.
Dacă are vreo importanţă, am un corp armonios construit. La cei aproape 30 de ani, am 53 de kg şi 167 cm. Mă menţin cum pot, după orele de muncă sau dimineaţa, fac exerciţii dar şi alerg. Ţin la corpul şi organismul meu şi deşi va rămâne o cicatrice cam mare, momentan contează recuperare. Vă rog, dacă puteţi, să mă ajutaţi cu un sfat, îndrumare să-mi recuperez mobilitatea totală a mânii.

Vă mulţumesc!

 #460911  by Devoratorul
 18-02-2011 21:02
ar fi de preferat sa mergeti la un kinetoterapeut

 #460913  by OanaNana
 18-02-2011 21:17
Mulţumesc pentru promtitudine. Postoperator, chirurgul m-a dus la un kineto, i-am urmat sfaturile şi am făcut multe exerciţii. Peste 3 ore de exerciţii, astfel am reuşit atât de rapid recuperarea mobilităţii. Iniţial, după prima săptămână, când nu reuşueam decât să-mi pun mâna în şold şi cu greu, mi s-a spus că mobilitatea o voi recupera abia în 3 luni. După 2 săptămâni de la operaţie, cu mult efort, am ajuns să recuperez peste 70 % şi acum peste 90%, kinetoterapeutul când m-a văzut luni, după 16 zile postoperator, a spus că e o performanţă cât am evoluat şi să continui cu exerciţiile. Atât mi-a spus. Am ajuns cu postarea aici pentru îmi doresc o recuperare completă cu exerciţii variate. Dar deja m-am plictisit de exerciţiile recomandate, simt că nu mai lucrează muşchii, au devenit mult prea simple. Problema a rămas în antebraţ. În afară de întinderea mânii lateral, sus, spate, pe umeri şi întinse, masaj, habar n-am ce să mai fac. Fac serii de câte 50 din fiecare. Alte exerciţii ce să mai fac? :(
Devoratorul wrote:ar fi de preferat sa mergeti la un kinetoterapeut

 #460914  by Peter
 18-02-2011 21:17
fa cum a spus medicul. in 3 saptamani nici vindecarea tesuturilor nu e completa. nu are rost sa le fortezi inca cu greutati. cu timpul senzatia de disconfort se atenueaza..

 #460915  by OanaNana
 18-02-2011 21:28
Mulţumesc şi pentru încurajare. Totuşi, copilă rea cum sunt, insist. Puteţi să-mi recomandaţi mai multe exerciţii pentru muşchii mânii şi legăturile apropiate-spate, piept
Peter wrote:fa cum a spus medicul. in 3 saptamani nici vindecarea tesuturilor nu e completa. nu are rost sa le fortezi inca cu greutati. cu timpul senzatia de disconfort se atenueaza..

 #460918  by Peter
 18-02-2011 21:48
poti face orice fel de miscari, atat timp cat simti ca musculatura vizata lucreaza si nu simti disconfort exagerat. instinctual, dupa imaginatie...vezi la ce miscari simti ca "lucreaza" zona.
incearca niste flotari, la podea sau sprijinita de un scaun sau chiar de perete, daca primele sunt prea grele, niste pseudo-ramaturi, impinsuri pentru umeri sau fluturari (executi miscarea, dar fara greutate sau cu greurtate foarte mica, concentrandu-te sa simti muschiul), tine cat poti mainile intinse in lateral, etc. pt antebrat, incearca sa strangi si sa deschizi pumnul de cate ori poti, toate cu executie stricta. dar ai rabdare totusi.

http://www.youtube.com/watch?v=6X0Sj0jR ... re=related

http://www.youtube.com/watch?v=IpQ2X6uq ... re=channel etc
Last edited by Peter on 18-02-2011 21:50, edited 1 time in total.

 #460919  by Devoratorul
 18-02-2011 21:49
nu e bine sa insistati daca UN SPECIALIST KINETOTERAPEUT a recomandat continuarea cu exercitiile ca si pana acum.

"Iniţial, după prima săptămână, când nu reuşueam decât să-mi pun mâna în şold şi cu greu, mi s-a spus că mobilitatea o voi recupera abia în 3 luni. "



ori 3 sap nu sunt 3 luni.

Rabdare. Graba strica treaba.

 #460967  by OanaNana
 19-02-2011 09:41
:) Aveţi dreptate! Iertaţi-mi insistenţa, dar şocul a fost destul de mare conştientizând cicatricea. Tăietura destul de mare, apărea în oglindă, iniţial, o imagine urâtă, era ca o coardă formată, mi se trăgea pielea de pe mână, piept şi spate. A fost îndepărtat şi ţesut, câţiva cm, 1-2 din zona care acoperea axila, o definea. O să-mi spuneţi că o cicatrice e de înţeles şi nu are de ce să mă complexeze, motiv pentru care am încercat să acopăr "complexul", compensându-l cu recuperarea mobilităţii. Uneori mi-a fost dificil să o privesc în oglindă. Doar exerciţiile intense au făcut ca pielea să se mai întindă şi să dispară "coarda". A fost greu să mă apropiu de imaginea unei axile normale. Voi, care vă lucraţi corpurile, musculatura, gândiţi vă ce ar însemna o astfe de experienţă. Aţi munci mai mult ca mine şi aţi insista. Ştiu că în cazul lezării muculaturii şi articulaţiei, până la recuperarea locului, ceilalţi muşchi preiau din funcţia celui lezat. Eu nu-mi doresc o compensaţie sau o preluare, ci reformare şi recuperare, mai ales că se poate. Sunt convinsă că şi voi aţi proceda ca mine. De asta am insistat.
Dar am să ascult, e nevoie de timp şi muncă. Mulţumesc! :)
Devoratorul wrote:nu e bine sa insistati daca UN SPECIALIST KINETOTERAPEUT a recomandat continuarea cu exercitiile ca si pana acum.

"Iniţial, după prima săptămână, când nu reuşueam decât să-mi pun mâna în şold şi cu greu, mi s-a spus că mobilitatea o voi recupera abia în 3 luni. "



ori 3 sap nu sunt 3 luni.

Rabdare. Graba strica treaba.

 #460984  by OanaNana
 19-02-2011 12:11
Mulţumesc mult, Peter! Aseară, după încălzire, exerciţiile uzuale, am făcut şi cele recomandate de tine. La flotări a fost imposibil, aşa că am optat pt varianta la perete. Cât despre cele din linck urile tale, au dat rezultate, simţeam cum lucreză muşchii braţului, antebraţului. Diferenţa că le-am făcut fără greutăţi. La extensia braţului, apărea şi durerea, dar după 2 serii de 30 a dispărut complet. Am mai făcut ceva combinaţii, extensii din aplecat dar fără cablu şi întinderea deasupra capului. Incredibil cât de mult a cedat durerea. Dimineaţă mai simţeam durere la întinderea braţului doar spre încheietură. Am reluat exerciţiile şi mă simt incredibil. Am găsit un exerciţiu în care întinsă pe pat cu mâna stângă perfect întinsă pe lângă pat, până ajung cu ea jos. Am ţinut mâna aşa vreo 5 minute. Durerea a cedat mult. Îţi sunt extrem de recunoascătoare. Mulţumesc! Sunt deschisă şi spre orice alte sugestii. Întrebarea mea e dacă e important ca exerciţiile să le fac repede sau încet. Dacă le fac încet pentru a fi cât mai drept braţul, obosesc mai repede şi durerea pare mai acută. La mişcare mai rapidă, durerea dispare după o serie şi de exemplu după 2 serii de 20, mâna stângă ajunge la nivelul celei drepte când le ridic deasupra capului. Aşa că, repede sau încet (pe viteză de ardeleancă)? :)
Peter wrote:poti face orice fel de miscari, atat timp cat simti ca musculatura vizata lucreaza si nu simti disconfort exagerat. instinctual, dupa imaginatie...vezi la ce miscari simti ca "lucreaza" zona.
incearca niste flotari, la podea sau sprijinita de un scaun sau chiar de perete, daca primele sunt prea grele, niste pseudo-ramaturi, impinsuri pentru umeri sau fluturari (executi miscarea, dar fara greutate sau cu greurtate foarte mica, concentrandu-te sa simti muschiul), tine cat poti mainile intinse in lateral, etc. pt antebrat, incearca sa strangi si sa deschizi pumnul de cate ori poti, toate cu executie stricta. dar ai rabdare totusi.

http://www.youtube.com/watch?v=6X0Sj0jR ... re=related

http://www.youtube.com/watch?v=IpQ2X6uq ... re=channel etc

 #461006  by Peter
 19-02-2011 12:47
ma bucur ca te-au ajutat. poti alterna viteza de executie, sa beneficiezi de ambele, daca spui ca amandoua au rezultate, dar in general e mai indicata o miscare lenta si controlata. asa simti mai bine si cand apare durerea, moment in care ar trebui sa te opresti. totul e sa nu exagerezi, nici cu duritatea exercitiilor, nici cu frecventa lor (de 2 ori pe zi poate e prea mult, lasa timp de refacere).

 #461159  by OanaNana
 20-02-2011 10:37
Evoluţia după exerciţiile pe care mi le-ai recomandat e vizibilă. Ideea flotărilor la perete a fost una genială. Incredibil cât s-a diminuat durerea. Ce aş mai dori să întreb e legat de tendoanele ieşite în evidenţă la întinderea braţului. La încheietura braţului, spre antebraţ, se observă şi se simt două tendoane. Cred că acestea îmi mai creează discomfortul. Evidenţierea lor a fost postoperator, deci nu de la efortul fizic depus. Nemişcând braţul o săptămână a apărut şi acest disconfort, durere din cauza tendoanelor din antebraţ. Mâna nu e inflamată şi repet, durerea cedează la mişcare. Dacă ar fi o tendinită, clar nu e cauzată de efortul fizic postoperator, ci de lipsa mişcării şi de faptul că am ţinut mâna pe lângă corp atâta timp. Există vreun remediu pentru aceste tendoane care îmi creează durere la începutul exerciţiilor? Sau să continui cu exerciţiilor şi cu timpul va dispărea şi această problemă. Ciudat e că zona axilei, unde e operaţia, e recuperată. Am o deschidere axilară normală, ce mă ţine e durerea antebraţului, probabil cauzată şi de aceste tendoane. Off, nu ştiu cât de clară am reuşit să fiu... Scuze!
Peter wrote:ma bucur ca te-au ajutat. poti alterna viteza de executie, sa beneficiezi de ambele, daca spui ca amandoua au rezultate, dar in general e mai indicata o miscare lenta si controlata. asa simti mai bine si cand apare durerea, moment in care ar trebui sa te opresti. totul e sa nu exagerezi, nici cu duritatea exercitiilor, nici cu frecventa lor (de 2 ori pe zi poate e prea mult, lasa timp de refacere).